Drumul Județean 203 K s-a surpat, miercuri, din cauza aluviunilor, astfel că oamenii trebuie să folosească rute alternative, pe ulițe sau drumuri comunale pentru a ieși din sat.
„Oamenii nu sunt izolați. Traficul ușor se desfășoară pe rute alternative, pe drumuri comunale și ulițe sătești. Cu ambulanța se poate ajunge la cazurile medicale”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul Mediafax, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de precipitații pentru mai multe localități din județul Buzău, valabilă până la ora 13.00. Potrivit avertizării, se vor semnala averse torențiale, vijelie, descărcări electrice și grindină.
Potrivit ultimului recensământ din 2011, în comuna Lopătari trăiesc 4.242 de locuitori.